Archive

Posts Tagged ‘personalizare instituțională’

Exerciții de „inginerie constituțională”: problema referendumului

aprilie 6th, 2013

Luând în calcul întreaga perioadă postcomunistă, în România au avut loc, în total, 6 manifestări referendare: două referendumuri constituționale (unul pe 8 decembrie 1991 și altul pe 18-19 octombrie 2003), două referendumuri pentru demiterea președintelui (pe 19 mai 2007 și pe 29 iulie 2012), unul pentru schimbarea sistemului de vot (pe 25 noiembrie 2007) și unul pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari (pe 22 noiembrie 2009).

La o primă evaluare, s-ar părea că, dată fiind consultarea demos-ului pe chestiuni de maxim interes general, sistemul politic românesc poate fi înscris, cu succes, în seria democrațiilor funcționale, cu o autentică fibră participativă.

O evaluare tehnică minimală ne arată însă că, din totalul manifestărilor referendare redate mai sus, două au fost invalidate din cauza participării insuficiente (referendumul pentru schimbarea sistemului de vot din 2007 și cel pentru demiterea președintelui din 2012), iar în cazul altuia perioada votului a trebuit să fie prelungită cu încă o zi, din același motiv (referendumul constituțional din 2003).

În contextul dezbaterii despre posibilele modificări ce ar putea fi aduse actualei Constituții a României, aș aduce în discuție încă cel puțin două tipuri de evaluare, ținând cont, ca și în cazul anterioarelor exerciții de „inginerie constituțională”, de problemele observabile la nivelul sistemului nostru politic, așa cum sunt personalizarea instituțională și deficitul democratic.

 

Referendumul și personalizarea politicii: o evaluare procedurală

Într-un eseu admirabil despre „guvernarea oamenilor sau guvernarea legilor”, politologul italian Norberto Bobbio sublinia primatul cadrului procedural specific statului de drept: actul de guvernare se realizează prin respectarea strictă a legilor, indiferent de oamenii care ocupă vremelnic funcții în aparatul guvernamental. O proiecție normativă ce nu-și găsește corespondent în realitatea politică românească, dar care joacă măcar rolul unui ideal regulativ în democrațiile consolidate.

În România, guvernarea este a oamenilor, dincolo de și peste legi. Procedurile sunt modificate sau pur și simplu nerespectate, ceea ce face ca democrația, fragilă cum e, să fie „suspendată” într-o stare agonică. Ca procedură, referendumul însuși a fost personalizat. Primul președinte postcomunist al republicii, Ion Iliescu, a lucrat în acest sens o dată și bine, în 1991, ceea ce i-a adus peste două mandate în funcție. La referendumul din 2003, presiunea integrării europene l-a determinat ca, împreună cu premierul Adrian Năstase să prelungească, sub coordonarea lui Octav Cozmâncă, timpul alocat votului cu încă o zi.

Nici actualul președinte nu s-a lăsat mai prejos, utilizarea instrumentului referendar (în noiembrie 2007 și în noiembrie 2009) având străvezii scopuri electorale. Pe de altă parte, Traian Băsescu a fost subiectul celor două referendumuri de suspendare, din mai 2007 și din iulie 2012. Amândouă au fost puternic personalizate (chiar dacă „pe negativ”, de această dată), de ambele a trecut cu bine. Și în ceea ce privește previzibilul nou referendum pentru modificarea Constituției, există amprenta unei personalizări în funcție de conjunctura politică a zilelor noastre.

Avem de-a face, așadar, prin această personalizare, cu o „guvernare a oamenilor” care orientează și utilizează procedurile democratice în definite scopuri politicianiste. Nu e deloc întâmplător faptul că, într-un răstimp foarte scurt, de numai cinci ani (2007-2012), au avut loc patru dintre cele șase acțiuni referendare ale sistemului postcomunist românesc.

Evaluarea procedurală pe care o propun aici nu vrea să spună că referendumul ar fi, dată fiind coloratura autohtonă pe care a primit-o, un instrument mai puțin democratic. Știm cu toții exemplul Elveției, stat mic și foarte bogat, în care frecvența utilizării referendumului este ridicată. Dar există și exemplul SUA, pe care îl prezintă Robert Dahl: „(…) constituția Statelor Unite nu include nicio prevedere în privința referendumurilor (niciun astfel de referendum nu a avut loc vreodată la nivel național) cu toate că se desfășoară în mod obișnuit în multe state” (Despre democrație, p. 118).

În cazul României, întrebarea este dacă nu cumva excesul de personalizare a instituțiilor și procedurilor democratice (care, cel puțin formal, există) poate reprezenta un pericol la adresa democrației însăși (încă îndeajuns de fragilă). Și poate că, punând această întrebare, vom vedea de ce este necesară menținerea cvorumului de 50% plus unu la referendum, făcând abstracție de cauzele conjuctural-personale ale politicienilor.

 

Referendumul și deficitul democratic: o evaluare calitativă

Un alt aspect demn de luat în seamă în discuția relativă la problema referendumului este cel al deficitului democratic pe care îl are sistemul nostru politic. E un aspect ce trimite, practic, spre chestiunea calităţii democraţiei româneşti. Criteriile de analiză a calității unui sistem democratic sunt mai multe, însă iau în discuție aici, plecând de la contextul politic actual, doar problema actorului principal căruia orice referendum i se deschide spre arbitraj: poporul.

Am ca punct de start o presupoziție, nu o certitudine: aceea că spațiul social-politic românesc este cel caracteristic unei societăți populiste. În ultimii ani, tenta populistă a devenit accentuată nu doar în mediul politic, ci și în cel jurnalistic ori în acela specific intelectualilor publici. De curând, se adaugă acesteia un reviriment al naționalismului etnic, o bună vreme aflat „în carantină” la nivelul unor partide anti-sistem, al instituților media dependente de acestea și la cel al protocroniștilor care n-au divorțat de național-comunismul ce le-a conferit identitate.

Întrucât acest tip de discurs a reușit să producă un efect de imitație asupra actorilor politici ce păreau să parieze, până în prezent, pe cartea europeană, efect întreținut de instituțiile media influente, populismul dublat de un naționalism primitiv acționează și asupra arbitrului electoral, poporul, îndemnat din toate părțile să se exprime, oriunde și oricum.

Participarea politică a cetățenilor este, evident, un ingredient important al democrației. Problema e că definirea cetățenilor în termeni „administrativi” tinde să obnubileze importanța calității politice a acestora. Din nou, mass-media joacă, și aici, un rol deosebit. Făcând abstracție de cartelizarea presei românești și de discursul maniheist, profund non-jurnalistic, ce a câștigat teren în spațiul nostru public, nu putem trece peste faptul că un cetățean presupus „informat” nu este, automat, și un cetățean „competent” sub aspect politic. Totuși, instrumentul referendar se adresează acestor cetățeni, care au, cu toții, acces la informație, dar ale căror competențe politice sunt discutabile.

Nici nu încape îndoială: chiar și în această situație, alegerile cetățenilor trebuie respectate. Pe de altă parte, trimițând din nou spre fragila democrație românească, aș lua în seamă un avertisment al lui Giovanni Sartori: „Când își exercită influența, poporul este la rândul său influențat. Înainte de a vrea ceva, adeseori îi este indusă o dorință. Când ni se spune că oamenii înșiși guvernează, trebuie să ne asigurăm că nu este vorba de o democrație de fațadă, de o simplă falsificare a democrației” (Teoria democrației reinterpretată, p. 128).

Dacă avem în vedere cel puțin ultimele patru referendumuri desfășurate în România, vom putea constata avansul „democrației aclamative”, aceea în care politicienii, indiferent de culoare, au invocat „poporul” și au utilizat, pentru ei înșiși, eticheta de „reprezentanți ai suveranității populare”.

Instrumentele democratice, precum referendumul, își au importanța lor în arhitectura constituțională a unui sistem politic. Uitilizarea lor excesivă poate totuși să dăuneze calității democrației, la fel cum invocarea maximalistă a rolului poporului poate să erodeze funcționalitatea acesteia. E încă un motiv pentru a considera că problema referendumului este una ce trebuie reglată cu maximă finețe în ansamblul nostru constituțional.

P.S. Reînnoiesc invitația de a participa, prin comentariile dumneavoastră, la Dezbaterea „Constituția 2013”, găzduită pe platforma Revistei Polis, în cadrul proiectului Constituția României. Opinii esențiale pentru legea fundamentală.

Acest text a fost publicat pe Adevărul.ro.

Articole, Publicistica , , , , , , , , , , , , ,