Archive

Posts Tagged ‘Declarația Universală a Drepturilor Omului’

Exerciții de „inginerie constituțională”: problema drepturilor

aprilie 1st, 2013

Punerea în discuție a textului constituțional aflat în vigoare astăzi, în ideea revizuirii sale, nu poate ocoli problema drepturilor. Lectura Titlului II al Constituției României, referitor la „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale” (articolele 22-53, cuprinse în Capitolul II) este de natură să releve, pe de o parte, importanța luării în considerare a fundamentului filosofico-politic pe care-l implică problema drepturilor și, pe de altă parte, necesitatea unei clarificări prin diferențierea între tipurile de drepturi.

Despre proceduri și aspirații

În veacul al XVIII-lea, atunci când termenul de „constituție” își capătă semnificația modernă, aceea cu care operăm și în prezent, proiecția unei legi fundamentale avea un caracter eminamente procedural. O constituție viza, practic, „cum ar trebui să fie create normele” (Sartori), și nu conținutul acestor norme. Dimpotrivă, există, din a doua jumătate a secolului trecut încoace, o tendință de a configura „constituții aspiraționale”, care „sfârșesc prin a fi o supraîncărcare a «capacității constituționale», ceea ce duce la incapacitate de funcționare” (același Sartori).

Cel puțin două chestiuni ar trebui să ne facă atenți la pericolul implicat de o „constituție aspirațională”: personalizarea instituțională și deficitul democratic, aspecte ce dau seamă de starea actuală a sistemului politic românesc.

Din această perspectivă, problema drepturilor poate reprezenta unul dintre punctele esențiale în care funcționalitatea constituției să fie afectată. Spre exemplu, o excesivă detaliere a rolului statului în privința modului în care acesta trebuie să asigure drepturile pozitive (social-economice), suprapusă unei insuficiente accentuări a importanței drepturilor negative („naturale”) este de natură să aducă prejudicii funcționalității constituționale.

Din punctul meu de vedere, ambele tipuri de drepturi pot și trebuie să fie stipulate, minimalist, în cadrul arhitecturii constituționale. Eventual, este posibil ca drepturilor negative și celor pozitive să li se alăture și cele numite „de a treia generație” sau „democratice” (deși, spre exemplu, „dreptul la mediu sănătos” este prevăzut și de actualul text constituțional, la articolul 35). Asta chiar dacă, încă din „constituționalul” veac al XVIII-lea, Madison și Hamilton, doi dintre „părinții fondatori” ai Constituției americane, susțineau că problema drepturilor nu reprezintă o condiție necesară a unei legi fundamentale.

Filosofia drepturilor și problema limitării puterii

De ce este importantă, totuși, problema drepturilor? Aș spune că, dincolo de aspectul tehnic, de natură juridică, dacă vreți, această problemă are, în special în ceea ce privește drepturile negative, o profundă fundamentare filosofico-politică. Aceasta privește problema limitării puterii și pe aceea a deconstrucției „mitului statului paternalist”, prin recunoașterea primatului pe care indivizii îl dețin în raport cu autoritatea publică.

Sunt de acord, urmându-l pe Giovanni Sartori, că „o constituție fără o declarație a drepturilor este tot o constituție, în timp ce o constituție al cărei nucleu central nu determină schema guvernării nu este o constituție”. Cred însă că, așa defazat cum încă este față de modernitatea politică occidentală, sistemul politic românesc are nevoie de o clară asumare, în textul constituțional, a unei „intenții protectoare”. Cu alte cuvinte, a unei protecții și, implicit, garantări a drepturilor fundamentale ale indivizilor. Cred că această chestiune constituie încă o ratio constituțională, chiar dacă ea poate părea un exercițiu admis ad abundantiam. E bine să fim redundanţi, mai ales când ştim că politicienii noştri se lasă repede prinşi de mirajul puterii și că instituțiile noastre sunt gata să răspundă unor comandamente personale.

Ca atare, pe lângă prioritatea acordată arhitecturii instituţionale necesare funcţionării statului de drept (o caracteristică a textelor constituționale europene, după cum subliniază Cătălin Avramescu în unul dintre comentariile sale la Constituția SUA), este nevoie ca stipularea drepturilor negative să constituie un „certificat” de non-intruziune a autorității de stat în sfera demarcată de acestea.

Drepturile: clarificare prin diferențiere

Diferențierea între tipurile de drepturi nu înseamnă ierarhizare. Aceasta poate, însă, să confere o clarificare textului constituțional. În actuala formă a Constituției României, există un amestec ce poate induce în eroare, mai ales din perspectiva „aspriațională” de care aminteam mai sus. Cele mai importante documente despre „drepturile omului” elaborate în secolul al XVIII-lea, așa cum ar fi Declarația de Independență a SUA (1776) și Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (1789), amintesc despre viață, libertate și căutarea fericirii, respectiv despre libertate, proprietate, siguranță și rezistența la oprimare.

În 1793, în al său Projet de déclaration des droits, Condorcet introduce, alături de „drepturile negative”, și unul dintre acelea care, ulterior, vor primi eticheta de „drepturi pozitive” (protecția socială), atunci când spune că „drepturile naturale ale omului (…) sunt libertatea, egalitatea, siguranța, proprietatea, protecția socială și rezistența la oprimare”. Alăturarea drepturilor pozitive/afirmative celor negative într-un document de maximă importanță se va realiza în secolul XX, când, în condițiile postbelice și la presiunea Uniunii Sovietice, Adunarea Generală a ONU va adopta Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948).

În acest din urmă document, actul de lectură permite o diferențiere și, prin urmare, o clară înțelegere a tipurilor de drepturi. Sunt redate, imediat după „Preambul”, drepturile negative, urmate apoi de cele pozitive. Oricine încearcă un exercițiu de lectură comparativă între Declarație și „carta drepturilor” inclusă în actuala Constituție a României poate sesiza diferența în ceea ce privește claritatea.

Să institui claritatea în documentul fundamental al unei societăți pentru care statutul democratic rămâne, în continuare, un obiectiv de atins nu este un efort considerabil. Dar este unul  necesar.

P.S. Reînnoiesc invitația de a participa, prin comentariile dumneavoastră, la Dezbaterea „Constituția 2013”, găzduită pe platforma Revistei Polis, în cadrul proiectului Constituția României. Opinii esențiale pentru legea fundamentală.

Acest text a apărut pe adevărul.ro.

Articole, Publicistica , , , , , , , , , , , ,