Home > Publicistica > Rolul ideologic al presei. O perspectivă non-marxistă

Rolul ideologic al presei. O perspectivă non-marxistă

aprilie 13th, 2011

Am susținut, în cadrul Colocviului Național „Presa și ideologia: o istorie culturală”, comunicarea cu titlul Rolul ideologic al presei. O perspectivă non-marxistă. Abordarea pe care am propus-o a plecat de la constatarea că analizele relative la influența ideologiei în plan social sunt, de obicei, asociate semnificației marxiste conferite acestui concept. Paradoxal, nu este vorba în mod exclusiv despre perspectivele marxiste ori marxizante, ci și despre cele care conțin elemente „liberale”, în sensul larg al termenului.

Puteți urmări această prezentare, ale cărei idei principale sunt redate mai jos, urmând link-ul http://www.upa.ro/viewvideo/172/florin-piersic/daniel-sandru-despre-rolul-ideologic-al-presei.html

Astfel, dacă Marx definea ideologia – în celebra sa lucrare Ideologia germană – drept o formă de „distorsionare” a realității prin intermediul căreia clasa dominantă dintr-o anumită societate își menține status-quo-ul, și criticii liberali ai ideologiei operează cu aceeași înțelegere atunci când se referă la caracteristicile ideologice ale societăților autoritariste sau totalitare. Practic, fascinația semnificației negative a termenului, care îl înscrie pe Marx pe o linie de gândire la al cărei punct inițial se află Napoleon anulează condițiile de posibilitate ale unei distincții care, în opinia mea, este esențială: aceea dintre ideologie ca formă de control social și ideologie ca formă de cunoaștere socială.

Odată realizate aceste specificații de natură normativă, am susținut că, într-o societate democratică, ideologia se manifestă ca o formă de cunoaștere a realității sociale, ce se regăsește inclusiv la nivelul instituțiilor media. Distincția redată mai sus revine în atenție: regimurile autoritariste și totalitare utilizează mass-media ca în manieră monopolistă, scopul exclusiv fiind acela al controlului social; în regimurile democratice, rolul ideologic al presei devine evident în sensul contribuției pe care media o dețin în ceea ce privește socializarea indivizilor în acord cu principiile unei „societăți deschise”.

Pe de altă parte, operând cu elemente ale unui imaginar simbolic de factură violentă, „societățile închise” fac din media simple mijloace de propagandă care servesc legitimării regimului. Funcția de legitimare se regăsește, desigur, și în societățile democratice, cu diferența fundamentală că, în cadrul acestora, există posibilitatea – inclusă de teoreticianul politic Robert Dahl între condițiile minimale ale funcționalității democratice – existenței unor surse alternative de informare și a funcționării lor pe principii poliarhice

Dacă, atunci când a definit ideologia prin trimitere la metafora „camerei obscure”, Karl Marx a avut dreptate (din perspectiva faptului că, având rolul de a institui și menține relații de dominație, ideologia se află în siajul intereselor clasei dominante), înseamnă că raportările critice la rolul ideologic al presei în regimurile totalitare sau autoritariste sunt, în esența lor, marxiste. În plus, în ideea „paradoxului lui Mannheim” – critica ideologiei implică faptul că și poziția de pe care aceasta se realizează este, în fapt, tot una ideologică – putem susține că aceste raportări sunt, la rândul lor, ideologice. Dar semnificația poziției ideologice de pe care ele se realizeazp nu mai trimite la controlul social, ci la cunoașterea socială fundamentată pe evidența istorică. Din acest punct de vedere, definirea negativă a ideologiei - consacrată de Marx – , cu trimitere la „societățile totale” este justificată moral, politic și juridic. Dar ea rămâne, în nucleul său dur, o definire marxistă.

Din punct de vedere normativ, trecerea spre perspectiva non-marxistă devine posibilă atunci când optăm pentru semnificația epistemică a ideologiei. O analiză a rolului presei în sistemele de hegemonie totală poate fi asumată, din acest unghi, ca o formă de cunoaștere a realității istorice. Practic, în loc să spunem, spre exemplu, că „toată presa românească, în comunism, a exercitat funcția propagandistică a unui regim ilegitim și criminal și a fost, astfel, parte a modalității de exercitare a controlului social total”, putem opera cu nuanțele pe care le permite sensul epistemologic al înțelegerii ideologiei ca modalitate de cunoaștere socială.

E adevărat: ne raportăm ideologic la comunism, întrucât o facem din perspectiva valorilor democratice. Această realitate nu trebuie să îl împiedice, însă, pe istoric, pe teoreticianul politic, pe sociolog ori pe specialistul în analiză media și comunicare să sesizeze nuanțele date, de exemplu, de faptul că anumite organisme de presă reușeau, chiar și în „societatea închisă” existentă în România între 1947 și 1989, să evite exercițiul propagandistic și chiar să se opună constrângerilor sistemului.



Publicistica

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.