PSD în zodia lui Victor Ponta
Întâmplător, acest text vine la o distanţă rezonabilă de cel mai important eveniment politic al ultimelor zile, şi anume Congresul social-democraţilor. E o distanţă rezonabilă ce face ca textul de faţă să nu fie un comentariu la cald. Asta nu e, desigur, o virtute, dar cel puţin înlătură – cred – patima specifică textelor pe care am avut ocazia să le citesc ori a declaraţiilor pe care am putut să le aud de duminica trecută încoace.
Să plecăm de la formă spre fond, deci, cu privire la ce ar putea însemna PSD în zodia lui Victor Ponta, cel devenit, pentru cei mai mulţi în mod neaşteptat, preşedintele unuia dintre cele două mari partide ale României de azi. La o analiză pur formală, nu “obiectivă”, nici “subiectivă”, ci respectând criteriile proprii teoriei sociologice a partidelor politice, PSD apare, la acest moment, ca fiind cea mai democratică organizaţie politică. A depăşit, cel puţin în ce priveşte alegerile pe funcţiile de la centru – iar asta încă din 2005 – perioada “candidaţilor unici” şi a “unanimităţilor”, aceea care îi făcea să spumege pe analiştii şi comentatorii “democratici”, aceiaşi care astăzi se fac a nu vedea că PD-L şi PNL au rămas încă acolo.
Tot la nivel de formă, putem constata fără niciun dubiu ca PSD este partidul condus, de duminica trecută, de cel mai tânăr preşedinte. Nu cred în iluzia dată de teza generaţională, dar îmi spun că situarea unui tânăr în fruntea unui partid important – în cazul de faţă Victor Ponta – promite să lase măcar o amprentă, şi vom avea ocazia să constatăm dacă va fi una negativă ori una pozitivă. A spune că în spatele lui Ponta se află Iliescu ori Năstase e cam acelaşi lucru cu a spune că în spatele graţioasei eurodeputate Elena Băsescu stă tac’su, deşi ştiu că asta e greu de acceptat de către cei care, când vine vorba de familia prezidenţială, se îngrămădesc spre laudatio.
Pe fond, Ponta are, desigur, multe teme de făcut. Una e cea a baronilor locali, şi depinde numai de el dacă va reuşi să o rezolve, în condiţiile în care PSD a dat tonul în formarea lor, constituind cu timpul un întreg cor din care azi fac parte şi reprezentanţi de frunte ai PD-L şi PNL. Alta e cea a decomunizării partidului, iar aici e de luptat cu stafia ce bântuie PSD, aceea a lui Ion Iliescu. O altă temă importantă este, din punctul meu de vedere, cea identitar-ideologică, pentru că PSD nu are o identitate de stânga, după cum nici PD-L ori PNL nu au una de dreapta. Cele din urmă au, însă, nişte think-tank-uri formate din intelectuali credibili şi energici, ceea ce îi lipseşte PSD, iar asta se vede în dezechilibrul discursiv şi imagologic existent pe scena publică.
Sunt, toate acestea, numai câteva dintre chestiunile de fond ce ar trebui să se regăsească pe agenda de preşedinte de partid a lui Victor Ponta. Dacă va reuşi să le şi bifeze, ţine, poate, şi de zodie, dar mai cu seamă de om.