Mitul biologico-politic
O cred şi o şi spun de vreo câţiva ani buni, inclusiv politicienilor cu care – rar – se-ntâmplă să intru în contact: nu există nici măcar cea mai mică şansă ca, pe termen scurt ori mediu, clasa politică să poată fi primenită din perspectiva unui criteriu biologic. Mai limpede – ideea că intrarea tinerilor în politică va modifica la modul fundamental stilul de raportare a politicienilor la interesul public este, în cel mai bun caz, doar un mit, atunci când nu devine, de-a dreptul, un fals grosolan.
Vorbim despre tineri, desigur, la modul general. Intră în această categorie, la grămadă, şi tinerii obligaţi de statut să n-aibă altă viziune dincolo de coloana vertebrală a oilor, una paralelă cu pământul, şi cei şcoliţi în universităţi de renume, şi bambuiştii aflaţi deasupra oricărei întrebări, şi cei pierduţi în marasmul manelist ori telenovelist al unei mode sociale, şi cei situaţi marginal în infernul cartierelor de limită ale marilor oraşe, ca şi cei care, fatalmente, pot reproduce vocal un text pe care-l citesc sau pot să scrie coerent în limba română o jumătate de pagină.
Fiecare tânăr din categoriile menţionate – fără pretenţia de a le acoperi pe toate – ar fi putut trăi, la un moment dat, iluzia că cei din generaţia sa ar putea modifica standardele politicii româneşti. Că s-ar fi putut ajunge, cu alte cuvinte, la un gen de politică în care să nu mai conteze termopanele, maşina cu girofar, plimbarea cu elicopterul la propria nuntă ori la inaugurarea bazinului din fundacul fostei şcoli. Unii dintre ei, poate mai săraci cu informaţia şi duhul, nici măcar nu şi-au pus o astfel de problemă, dar s-au dus la vot dintr-un entuziasm specific unei vârste în care te afli în intersecţia dintre neglijenţă şi iresponsabilitate. Nici unii, nici alţii nu au nimic de câştigat, şi acesta mi se pare lucrul cel mai trist, de-i iau în calcul numai pe cei care chiar au investit în ceea ce, astăzi, se dovedeşte a fi doar un mit biologico-politic.
Oameni buni, s-o spunem pe şleau: nu există tineri care, oneşti fiind, să poată răzbi în politica românească de azi, spre a impune modele comportamentale ori mentale diferite de ale celor pe care, spre exemplu, preşedintele României, un produs de-aceeaşi speţă, îi include în ceea ce numeşte „sistemul ticăloşit”. Tinerii aceia nu sunt posibili în spaţiul politic al României de azi, şi e de-ajuns, spre-a recunoaşte această realitate, să privim cu luare aminte-n jur. Ideea intrării tinerilor în politica românească nu e decât un mit.
Un mit şi nimic mai mult, valabil şi aplicabil de trecem în revistă un set întreg de nume, de la Victor Ponta şi până la Monica Iacob-Ridzi. Un mit care, probabil, place foarte mult „tocşoiştilor” şi celor care, de vârsta noastră fiind, îşi pregătesc, pe lângă cabinete, propriile lor modele. Cum s-ar spune, „generaţia de mâine”, aia care n-are, după mine, alt rol în afară de acela de a perpetua mitul biologico-politic.
Comentariu publicat în ediţia de luni, 6 iulie 2009, a cotidianului „Flacăra Iaşului”