Intre memoria personala si cea publica
In realitatea mea subiectiva (adica aceea construita social, in functie de cartile pe care le citesc, de educatia umanista pe care o am si de cei cu care ma insotesc), comunismul inseamna, spus pe sleau, o metanaratiune a raului politic din secolul al XX-lea. Citind despre comunism, analizindu-l nu doar prin grila studiului totalitarismului si urmarindu-i resturile de care, fara sa vreau, ma izbesc in fiecare zi (pe strada, in politica, in administratie, in presa, in mediul academic etc), nu-l pot dezlipi, fenomenal, de un loc aflat la intersectia dintre memoria publica si cea personala. Reportajul publicat la adresa http://www.opiniastudenteasca.ro/beta/index.php?option=com_content&task=view&id=10825 e o explicatie in acest sens.
E un articol de care sunt mindru de doua ori. In primul rind, spune povestea pe deplin asumata – cu un soi de impacare perfect incomprehensibila pentru mine – si direct traita de persoana pe care, de mic ascultind-o, am asezat-o in galeria centrala a sufletului meu – bunica mea, Maria Asembrener Sandru. In al doilea, e scris de sora mea, studenta in anul I la Jurnalism (UAIC), fapt care-mi demonstreaza ca memoria personala e asigurata.
Salveaza insa milioanele de povesti/memorii personale si memoria publica, astfel incit sa ne impiedice a uita raul definitoriu al totalitarismului, fie acesta de extrema dreapta ori de extrema stinga?