Home > Comentarii, Publicistica > În prag de Crăciun

În prag de Crăciun

decembrie 24th, 2010

Aici, în „găleata” dintre dealurile pline de pomi fructiferi ale Rădășenilor este, ca în fiecare Ajun, zăpadă. E bine, e reconfortant să constați că nebunia meteorologică nu bate în zonă, că oamenii își văd liniștiți de iarna lor, așteptând să se nască Pruncul.

La mijloc de Fundoaia – tot așa-i va rămâne numele, chiar dacă, de curând, strada a fost botezată General Lovinescu – e crâșma lui Romică. Acolo se tot rotesc în zilele din urmă, în valuri, a’ lu’ Țap, a’ lu’ Tunsu și a’ lu’ Tăcutu. Umblă, peste zi, la tăiat de porci, că-i sezon. N-au auzit de „asomare” dar au, în schimb, o oareșce siguranță că nu vom pupa Șengăn. Vasile a’ lu’ Andrieș stătea cu gura pe ei, până acum, el fiind, între lectura a două cărticele de rugăciuni – unul din băieți, plecat la muncă-n Grecia, i-a făcut peste ani o bibliotecă specializată – un militant popular. De aia, lumea de pe Fundoaia îi spunea, până a i se tăia din pensie, Vasile a’ lu’ Băsescu. Acum, când nu tace-n barbă, înjură. Niciodată de cruce. Nici de Dumnezeu. Numai de Băsescu.

La vale de casa-n care stau sunt semne că s-a întors Ion. Întâi de toate Tița, nevastă-sa, fostă moașă în oraș. O vezi că, vreo cinci zile la rând înainte de a-i reveni bărbatul, merge dreaptă și e coerentă-n vorbire, răspunde la salut și e nițel încruntată. Apoi, un brad frumos împodobit, în stânga casei, cum te uiți spre ea. Urmează ritualul perindării vecinilor, care vor să afle ce mai e prin Anglia și să-i spună lui Ion de una, de alta: dac-a fost an de prune, cum au mers merele, la Iași ori în sud, cine-a mai murit și cine-a mai rămas. Tița și Ion vor avea, ca mai an și-n alți ani, un Crăciun fericit.

 De cu dimineață am tăiat legumele pentru salata de boeuf. Asta-mi amintește de tata și e, pentru mine, semnul că a venit Crăciunul. Vasul cu legume fierte e în dreapta, așa cum îl ținea și el, fundul de lemn, pe care totdeauna le tai mărunt-mărunt („chisat”, cum spune frate-miu, asemeni lui), drept în față, iar în stânga e un pahar cu țuică de prune, de la nea Toader din Mălini, pe care socrul meu tot încearcă să-l înghesuie spre mine. Când împlinea, spre bucuria mamei, acest ritual, tata bea mereu bere. Eu mănânc salată beuf numai de Crăciun. Nu știu ce ar spune Freud despre asta.

 Băiatul meu, în vârstă de 10 ani, nu vrea să colinde. E „pornit”, an de an, cu vreo două săptămâni înainte de Ajun dar, matematic, în dimineața zilei cu pricina ne anunță că nu va cânta. Îl înțeleg – generația lui va colinda pe Facebook sau cine știe în ce alt mediu virtual. Deocamdată, a pregătit pentru Moș laptele și prăjiturile. La Carrefour, Moș Crăciun  s-a făcut din belșug anul acesta, iar pe Facebook nu au anunțat încă faptul că el nu există. Fiul meu îl așteaptă, iar asta e de-ajuns, și pentru mine, ca să știu că el există.

Vă doresc tuturor, din „căldarea” Rădășenilor, un Crăciun de basm!



Comentarii, Publicistica

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.