Home > Comentarii, Publicistica > Ideologia, capcana lui Marx şi epoca noastră

Ideologia, capcana lui Marx şi epoca noastră

Aprilie 22nd, 2010

Ştim astăzi că, odată cu interpretarea marxistă, ideologia intră în „epoca negativului”, într-o aşa de mare măsură încât, până în perioada contemporană, nici măcar filosofii politici, sociologii ori politologii non-marxişti nu o pot concepe ca fiind altceva decât o „idee rea”.

 

Situaţia creează, din punctul meu de vedere, un paradox ce devine vizibil, de pildă, atunci când, calificând însuşi marxismul drept ideologie, criticii acestui curent economic şi filosofico-politic operează chiar cu definiţia marxistă a ideologiei! Se includ singuri, astfel, în această categorie, atât teoreticieni liberali, cât şi teoreticieni conservatori, dar şi – nu mai puţin – cei care se situează la stânga din punct de vedere doctrinar, fără a fi de acord însă cu principiile materialismului dialectic şi istoric.

 

Încercând să dilueze ceea ce Derrida numea „spectrele lui Marx”, toţi aceştia îmi par a fi, în fapt victimele capcanei lui Marx. Căci, aşa cum Marx socotea a fi ideologică în caracter – şi, prin urmare, subsumată unor interese particulare – ordinea politică din societatea capitalistă a secolului al XIX-lea, la fel îşi configurează perspectiva toţi teoreticienii care denunţă elementele ideologice din teoria marxistă sau din cele neomarxiste. Ieşirea din acest cerc vicios promite să o descopere, în epoca noastră, Paul Ricoeur, cel care, deşi menţine funcţia de distorsiune a ideologiei, i le adaugă pe cele de legitimare şi, respectiv, de integrare a unui grup.

 

Regăsesc aici, într-adevăr, punctul din care poate pleca încercarea de a reinventa ideologia sub aspect conceptual. Întrucât anii ’50 ai secolului trecut îndreptau atenţia, odată cu epoca postbelică, înspre „sfârşitul ideologiei” – formând chiar un „cortegiu” din care făceau parte intelectuali deosebit de influenţi în epocă, precum scriitorul Albert Camus, teoreticianul politic Raymond Aron sau sociologul american Daniel Bell – este de înţeles astăzi să ne întrebăm dacă ideologia mai poate semnifica, pentru noi, „ceva mai mult decât idee rea”, aşa cum spune filosoful contemporan Richard Rorty.

 

Aş răspunde pozitiv: ideologia are încă înţeles pentru epoca noastră. Reinventarea sa, în spiritul timpului nostru, unul al tendinţelor contradictorii, este posibilă în măsura în care centrul de greutate al sensului său se mută dinspre identificarea sa cu distorsionarea realităţii (aşa cum procedase Marx) înspre rolul său integrator. Ca set de elemente simbolice care legitimează un grup social, asigurându-i integrarea, şi în condiţiile în care nu încalcă principiile de civilitate şi moralitate universal acceptate, ideologia poate da seamă de construcţia social-politică a lumii noastre.

 

A da seama înseamnă, aici, a ne fi utilă în explicitarea complexităţii implicate de o lume actual globalizată în care se regăsesc însă, sintetic, deopotrivă tendinţe de unificare şi de fragmentare. În plus, cred că reinventarea ideologiei mizând pe această semnificaţie ne permite să evităm seducţia utopiei, considerată încă a fi – şi nu exclusiv pe filieră literară! – un simbol al „inocenţei” imaginarului, chiar în pofida experienţelor totalitare din secolul al XX-lea.

Comentarii, Publicistica

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.