Home > Comentarii, Publicistica > Ich bin Berliner (5)

Ich bin Berliner (5)

februarie 1st, 2011

Se cuvine să precizez, dintru început, că formula titlului, deși nu respectă celebra declarație făcută de Kennedy la Berlin, în 1963, este cea corectă, după cum m-au asigurat cunoscătorii limbii germane și ai dialectului berlinez. Și acum, povestea: sunt berlinez de aproape o lună, parte efemeră a unui loc care atrage și respinge, care e copleșitor și totuși lejer, care trebuie solicitat la maximum și care te obligă să-ți transformi fiecare zi într-o oportunitate de cunoaștere. Un loc al memoriei, un simbol al renașterii, un loc ce a bruscat istoria și a fost apoi strivit de aceasta, pentru a-și reveni și a continua să poarte tristețile și bucuriile oamenilor într-un fel care-i este propriu.

Universitatea

E din 1810, fiind considerată prima Universitate germană modernă, iar corpurile principale se află de o parte și alta a bulevardului Unter den Linden. E, practic, locul în care Friedrich cel Mare al Prusiei ar fi vrut să construiască Forum Fridericianum, ca sinteză arhitectonică a monarhiei, artei și științei. Cum acesta a rămas doar un proiect, clădirea principală a Universității a fost, inițial, rezidența berlineză a Prințului Heinrich, fratele lui Friedrich, fiind ridicată între 1748 și 1766. Mai târziu, regele Friedrich William al III-lea a donat-o spre a fi transformată în Universitate, aceasta din urmă purtându-i numele, până în 1946, pentru ca din 1949 să preia titulatura de Humboldt-Universität zu Berlin. În orice caz, primul său președinte ales a fost Johann Gottlieb Fichte, la creșterea renumelui său contribuind însă alți filosofi importanți, precum Hegel, Schleiermacher și Feuerbach. Odată cu dezvoltarea ariei curriculare și înspre științele pozitive, Universitatea Humboldt a avut, în corpul ei profesoral, personalități precum Robert Koch, Albert Einstein ori Max Planck. Nu e deloc o întâmplare, așadar, că e deținătoarea a 29 de premii Nobel.

Ce m-a frapat, de îndată ce am pășit în holul central al Universității, a fost faptul că pe peretele din față sunt redate celebrele vorbe ale lui Karl Marx, cele referitoare la filosofii care doar au interpretat lumea, urmând ca el să o schimbe. Nu mi-am putut reține gândul că, vreme de aproape 50 de ani, și jumătate din Germania – incluzând Universitatea Humboldt, situată în fostul Berlin de Est – a resimțit, la rându-i, efectele schimbării pe care cei care se revendicau de la doctrina marxistă au vrut să o aplice. Ce a ieșit de aici știm astăzi cu toții.

Construită în a doua jumătate a secolului trecut, Bibioteca Universității e de-a dreptul impresionantă. Cu numele oficial „Jacob und Wilhelm Grimm Zentrum”, are nouă etaje și un sistem perfect elaborat de lectură, ce include cataloage electronice și acces la arhivă, săli de calculatoare și de lectură, cafeterie și spațiu de relaxare, centru de multiplicare și de memorare electronică a cărților. E un loc în care lectura devine, dincolo de studiu, o reală bucurie, în care privirile acru-birocratice nu au ce căuta, în care nimeni nu-ți interpretează fiecare gest – de exemplu, acela de a citi întins pe o canapea, de dimineață până seara – în baza unei „hermeneutici a suspiciunii”. Și-o să mai spun ceva ce, de multă vreme – ori poate niciodată – nu am văzut în bibliotecile noastre: este tot timpul plină-ochi, în timpul săptămânii de la 8 la 12 noaptea, sâmbăta și duminica între 10 și 6 seara.

Poate tocmai din acest motiv, în Berlin mai există cel puțin două biblioteci de stat, imense, una situată de asemenea pe Unter den Linden, iar cealaltă foarte aproape de Potsdamer Platz. E imposibil, practic, să nu găsești, în oricare dintre ele, ultimele noutăți din orice domeniu. Poate doar cărțile apărute ieri să nu fie încă în rafturi. Nu știu ce se întâmplă la Universitatea Liberă, cea construită după război în fostul Berlin de Vest, ca urmare a blocadei sovietice. Dar nu îmi imaginez că poate fi altfel, ba dimpotrivă.

Am părăsit cantina Universității, așa cum am menționat, pentru a lua prânzul la Restaurantul Gambrinus din cel puțin două motive: aglomerația și faptul că mersul pe jos, până pe Oranienburgerstrasse, este un prilej excelent de a fi martorul Berlinului dinamic și agitat din jurul amiezii. În orice caz, chiar mai mult decât mâncarea, la cantină mi-a plăcut teribil un concept de promovare a istoriei Universității, redat pe pereții exteriori ai acesteia. Poți vedea, astfel, grupuri de studente și studenți care par să discute cu marii profesori pe are Humboldt i-a avut – de la întemeietorul Universității, până la Hegel și Fichte ori Planck și Einstein.

E timpul revenirii, acum. Dincolo de locul ca atare, Berlinul a însemnat pentru mine, în acest ianuarie al lui 2011, controversele orașului – cele istorice și cele arhitecturale –,  profilurile umane contradictorii și variate, ca și, evident, reperul academic ce m-a adus aici. Și știu că, undeva, în viitor, va exista și-un timp al regăsirii.



Comentarii, Publicistica

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.