Gondolocraţia
Titlul de mai sus nu este, aşa cum s-ar putea crede, în limba păsărească. Şi asta pentru că, dacă îndelungata guvernare pesedistă a României (sub diferitele sale titulaturi), a permis inventarea a nenumăraţi termeni de factură jurnalistică ori politologică (numai un exemplu pentru categoria din urmă: demokratura), şi cea în care numita „dreaptă” e partenera de guvernare – în virtutea unui „vis împlinit”, să nu uităm! – a aceloraşi pesedişti cred că poate permite, încă fara reţineri, acelaşi lucru.
Ce-nseamnă gondolocraţia? La modul general, e ceva mai tare decât grandomania, şi asta pentru că o manie (fie aceasta şi „grandissimă”) nu îţi conferă, automat, putere. Gondolocraţia, da, pentru că ea înseamnă, simplu, în limbaj „popular”, să faci „ce vrea muşchiul tău”, dar pe bani publici. La modul general, ea a fost atestată de PSD (şi e suficient să ne gândim la de-alde Mazăre), dar e dusă la cote nemaiîntâlnite, din punctul de vedere al nesimţirii arogante, de reprezentanţi ai „dreptăţii şi adevărului” din PD-L.
Şi-aici ajungem la unele cazuri particulare. Capăt de pod e intelectualul de dreapta Pinalti, primarul de Piatra-Neamţ, care a asigurat reînnoirea mandatului său, alegerea altor primari, a unor deputaţi şi senatori de prin judeţ, ca şi un anumit scor la europarlamentare în dreptul partidului din care face parte oferind gratuităţi la telegondolă. Capitalismul pe bani publici a politicianului de dreapta Pinalti a dat rezultate, aşa cum se cere de la Cotroceni, în virtutea ideii primitive că politica înseamnă voturi. Ca atare, se doreşte ca modelul să fie preluat: aflăm că primarul de Petroşani, consortul ministrului Monica Ridzi, ar vrea şi el o telegondolă. Pentru a-şi asigura, astfel, gondolocraţia. Sunt, însă, şi alte metode de a impune dominaţia fascistoidă la nivel de judeţ ori de oraş. Se poate şi cu ouă kitsch-uroase, aşa, ca cele de prin centrele oraşelor din judeţul pădurarului Flutur.
E drept, pentru gondolocraţie, în variatele sale forme, nu trebuie precupeţit nici un efort. Mai ales că orice „efort” se face pe banii votanţilor. Iar pe votanţi îi ştim cu toţii: sunt ăia gata să se încoloneze, dacă-i ordin de sus, pentru a merge spre ţarcuri, precum oile de pe dealurile Bucovinei. Cum ar spune oengiştii-guguştiuci: tot înainte, spre răul cel mai mic, până dăm de pragmatism!