Cugetările electoratului fericit
Mă distrez, aşa, de parcă aş bea un şpriţ de vară, citind înfuriatele comentarii postate pe site-urile ziarelor şi televiziunilor centrale. De ce n-ar fi distractiv, atunci când vezi, detaşat, cum se încaieră logoreic fundamentaliştii „de dreapta” cu cei „de stânga” (ori invers)?
Imaginea pe care o văd dincolo de cuvinte, citind cum se înjură şi-şi replică aceşti nefericiţi, e exprimată de ce-am văzut ieri la televizor, legat de bătăile dintre „fanii” dinamovişti şi cei ai echipei de fotbal din Craiova. Ca să parafrazez un personaj dintr-un scurt metraj aparţinându-i lui Igor Cobileanski: „Măi, prrrooooşştilor, măi!”.
Sunt, din punctul meu de vedere (subliniez, deci, că sunt subiectiv, pentru inginerii care, nimeriţi „jurnalişti” de vreo câţiva ani încoace, continuă să creadă în stupidul mit al obiectivităţii), pur şi simplu ridicoli. Că „Vanghelie e ăl mai tare şi i-a spus-o bine lui Băse cu privire la Elena Udrea”, de parcă trebuia să iasă agramatul PSD la televizor pentru ca o ţară întreagă să afle că madam Cocoş e nimic altceva decât o ţoapă fascistoidă, care ameninţă jurnalişti de la nivelul unei traiste de firmă! Că „să vă întoarceţi voi pe vremea lui Năstase, că n-aţi mai fi avut unde scrie astfel de chestii, f…-vă mama voastră de ziarişti plătiţi de moguli!”, de parcă democraţia şi libertatea cuvântului ar fi meritul camarilei actualului preşedinte, şi nu o realitate dată oricum de fericita integrare în Uniunea Europeană!
Vă spun cu toată sinceritatea, că, făcând abstracţie de inepţiile eliberate flatulent pe gură de „tocşoiştii” ori „scriitoriştii” cu chiloţi roşii ori portocalii (că ăia galbeni sunt neimportanţi), ce îmbracă pe deasupra costumul „obiectivităţii”, e teribil de amuzant să faci, dar foarte rar, un astfel de exerciţiu. Descoperi astfel, cred, „electoratul fericit”, cel din ale cărui cugetări de forum reuşeşti să extragi imaginea unor oameni care trăiesc, mă-nţelegi, însăşi Ideea! Oameni care, în forul lor interior, fiind, mental, talibani de „dreapta” ori de „stânga”, chiar au ajuns a crede că nişte personaje trecătoare le marchează viaţa într-atât încât merită să-şi piardă timpul pentru a simţi virtual libertatea participării la această mare păcăleală.
Hotărât lucru, cugetările electoratului fericit, de maximum patruzeci la sută din acela real – adică cel care ar putea să se prezinte la prezidenţialele din toamnă – vin din proasta credinţă – raportând-o la politicienii pe care-i avem, de la „dreapta” la „stânga” – că „fiecare vot contează”. Nimic mai mincinos, într-o ţară în care, păcăliţi de (i)realitatea comentariilor pe site-uri, oamenii care le postează chiar ajung să se creadă importanţi.
Comentariu publicat in editia de luni, 3 august 2009, a cotidianului “Flacara Iasului”