Home > Academic, Carti > Cristian Bocancea & Daniel Șandru (coordonatori), „Sinteze de știință politică”

Cristian Bocancea & Daniel Șandru (coordonatori), „Sinteze de știință politică”

aprilie 27th, 2012

Am coordonat, împreună cu profesorul Cristian Bocancea, realizarea primului manual românesc – după știința mea – pentru examenul de licență în domeniul Științelor Politice. Din punctul nostru de vedere, dat fiind că, pe parcursul celor două decenii de democratizare din România postcomunistă, însăși comunitatea specialiștilor în științe politice a trecut printr-un proces de formare și coagulare, întreprinderea pe care o propunem aici se poate constitui într-o contribuție la dezvoltarea domeniului ca atare și a resursei umane în spațiul românesc.

Volumul „Sinteze de știință politică. Studii tematice pentru examenul de licență” este deschis, desigur, unor posibile îmbunătățiri, reevaluări și adăugiri. Din acest punct de vedere, considerăm că orice reacție critică, fie că aceasta aparține specialiștilor, studenților ori absolvenților este, în mod indeniabil, binevenită.

Configurat sub forma unor studii tematice, demersul intelectual expus aici urmărește să ofere un „manual” ce vizează câteva dintre liniile directoare ale științei politice contemporane. Pe de altă parte, volumul poate fi utilizat, cu titlul de instrument orientativ, atât de studenții în Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Sociologie, Comunicare, Jurnalism, Relații Publice, cât și de toți cei interesați de abordarea științifică a politicului și a politicii. Dincolo de caracterul său strict didactic, prezentarea sintetică pe care am circumscris-o în paginile acestei cărți conține însă și elementele de subiectivitate proprii cercetării în domeniul științelor sociale și politice. Considerăm că, din perspectivă epistemologică, prezența acestora poate fi transformată într-un avantaj, atunci când sensul lor vizează, pe de o parte, câștigul euristic și, pe de altă parte, posibilitatea ca cercetătorul să ofere propria sa interpretare asupra fenomenului studiat. O astfel de situare epistemică nu implică, desigur, neglijarea aspectelor metodologice specifice domeniului științei politice, ci intenționează să dubleze explicația fenomenelor puse sub lupă cu o necesară înțelegere a acestora.

Pentru mai multe detalii:
Editura Institutul European



Academic, Carti

  1. mai 4th, 2012 at 20:50 | #1

    Felicitari! Ma bucur din suflet pentru astfel de noutati.

  1. No trackbacks yet.