Daniel Sandru

“Modernizarea Rom~niei”, aceea de care Traian B`sescu ne tot vorbe[te – uit~nd c`, \n propriu-i mandat, n-a prea creat condi]ii pentru un astfel de proces – se face, probabil, cu oameni precum Popoviciu, cel implicat \n uria[ul ultim scandal legat de “doi [‘un sfert”. Nu am informa]iile care s` permit` intrarea \n detaliile acestei forme de manifestare a capitalismului de prad` mioritic, dar pot observa – m`car pentru faptul c` s-a pus singur \n vitrin` – c` Traian B`sescu ar vrea ca noi to]i s` g~ndim precum ni se dicteaz`, chiar dac` nu suntem membri PD-L. {i poate c` ar vrea s` str~ngem [i semn`turi pentru EBA, cea care este cu mult mai intelligent` dec~t e perceput`, dar asta-i o alt` poveste. Pentru pre[edintele Rom~niei, “modernizarea” e realizat` de oameni care nu fac “crime”, ci “investi]ii”, [i n-ar fi nimic ilogic \ntr-o astfel de abordare, dac` cel despre care vorbe[te n-ar fi cercetat penal. Intervan]ia lui Traian B`sescu, \n acest caz, \n actul de justi]ie este evident`, dar n-ar fi prima dat` c~nd reprezentantul executivului ar fi “juc`tor” pe un teren care-i este, constitu]ional, interzis. Nu asta este, deci, problema. Altceva mi se pare interesant \n declara]ia de ap`rare a lui Traian B`sescu, [i anume ideea potrivit c`reia “asta e abordarea public` [i cred c` este foarte gre[it`”. Pentru c`, atac~nd “abordarea public`” a cazului Popoviciu, pre[edintele o face prin intermediul unei abord`ri private, de folosindu-se \n acela[i timp de cea mai \nalt` demnitate a statului rom~n. Nimeni nu neag`, desigur, dreptul lui Traian B`sescu de a crede ce vrea, de a avea, a[adar, abord`ri private. Ca tat`, are tot dreptul s` cread` c` are prunci de[tep]i. Ca b`rbat, are tot dreptul s`-i plac` [pri]ul [i femeile blonde. Ca individ cu valori politice, are tot dreptul s` se mute, dup` chef, pe e[ichierul st~nga-dreapta, eventual chiar tr`g\ndu-[i partidul, la ceas de noapte, dup` el. Ca pre[edinte al Rom~niei \ns` - iar asta-i o abordare nu at~t constitu]ional`, c~t de bun-sim] – Traian B`sescu e obligat s`-[i suspende fantasmele private [i s` le \ncuie \ntr-un fi[et, \n care s` le ]in` pe durata exercit`rii mandatului. Oric~t s-ar da de “juc`tor”, actualul pre[edinte nu poate pretinde c` [tie ce e “corect” [i ce e “gre[it” \n chestiuni care ]in de abordarea public`, mai ales atunci c~nd aceasta se bazeaz` pe probe. {i nu e vorba, aici, de un criteriu cantitativist, care ar sugera o inexistent` echivalen]` \ntre “opinia public`” [i “opinia majoritar`”, ci pur [i simplu despre faptul c` iluzia omniscien]ei au mai avut-o [i al]ii, dar, cu toate acestea, publicul le-a supravie]uit, politic vorbind.

Comentariu publicat in cotidianul “Buna Ziua Iasi”, editia de marti, 31 martie 2009

Comentarii, Publicistica

Fără îndoială, câştigarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al PNL de către Crin Antonescu promite o schimbare. Îmi place să cred că delegaţii au votat pentru un alt fel de politică şi că PNL va putea să se elibereze de amprenta manechinului Tăriceanu. Trecând peste comparaţia Antonescu-Obama, ce mi se pare perfect exagerată, atât imagologic, cât şi din punctul de vedere al retoricii ideologice, aş spune că cei mai mulţi dintre delegaţii la Congresul PNL de la finalul săptămânii trecute au votat pentru schimbare, tocmai întrucât au crezut că aceasta este posibilă. Iar PNL avea nevoie de această schimbare de garnitură la vârful organizaţiei. Mai cred însă că acest partid are nevoie de schimbări şi în teritoriu, schimbări care să-l readucă în sfera de interes a electoratului urban şi educat, dinamic şi informat politic, înţeles ca nucleu votant al unui partid de cadre. O astfel de schimbare îmi pare absolut necesară în cazul organizaţiei din Iaşi, fie că vorbim de palierul judeţean, fie că-l avem în vedere pe acela municipal. Chiar dacă PNL Iaşi l-a susţinut pe Crin Antonescu în cursa pentru prezidenţiale – dovedind un oportunism politic ce poate fi, moralmente, criticat, dar poate fi şi înţeles ca joc politic al unui personaj controversat şi dubios precum este şeful acestei organizaţii – noul preşedinte al PNL ar putea să rateze şansa ca venirea sa la cârma partidului să fie percepută în sensul schimbării de către electoratul dintr-un important centru universitar. Şi asta pentru că organizaţia de la Iaşi a PNL este în continuare infestată de impostură (cazul „doctorandului” Fenechiu), de incompetenţă (cazul accidentului ministerial Adomniţei), de traseism şi susţineri de tip tribal, în care se amestecă socrul şi nora (cazul bolovanului somnoros Traian Dobre) ori naşul şi finii (caz în care, la grămadă, sălăvăştrii şi alţi purtători de talangă nu există decât în siajul cu extrase din cinematografia despre mafie al aceluiaşi Fenechiu). Oricum, această organizaţie încă menţine vii imaginile zborului cu elicopterul al băiatului neînţărcat ce voia să-şi facă mireasa mândră, pe aceea a ginerelui lui Vlasov care s-a botezat David pentru că-l chema Troacă ori pe aceea a unei nulităţi intelectuale care, fiind „ditai” ministru al Justiţiei, şi-a falsificat CV-ul. Unii dintre aceştia s-au strecurat şi acum pe lângă Crin şi Ludovic. Şi e probabil că vor rămâne oameni de bază pentru PNL Iaşi, dacă n-au fugit, precum Chiuariu, la Bacău. Estimp, numele importante, oameni care chiar au valori liberale – fără a ajunge la ele după ce-au trecut de la bişniţă la afaceri frauduloase cu statul, de pe linia de cale ferată la Ministerul Educaţiei ori de la bara avocăţească a divorţurilor la conducerea Justiţiei – sunt folosiţi numai cu numele şi imaginea (mă gândesc, ca să exemplific, la profesorii Gavrilă, Burlea şi Turliuc), atunci când nu sunt marginalizaţi de-a dreptul. Dacă va tolera această atitudine, s-ar putea, îmi spun din nou, ca, la Iaşi, venirea lui Crin în fruntea PNL să nu însemne mare lucru.

Comentariu publicat in cotidianul “Flacara Iasului”, editia din 23 martie 2009

Comentarii, Publicistica

De pe www.tismaneanu.wordpress.com am aflat cu ingretosata surprindere, dar si cu un soi de temere a confirmarii unei intuitii – aceea ca anonimatul internaut poate sa nasca monstri – informatia ca, alaturi de semnatarii onesti ai Declaratiei de la Praga (mai exact, Prague Declaration on European Conscience and Communism, accesibila la adresa www.praguedeclaration.org) s-au inserat, mitocan-mistocaresc, atit de ieftin si, totusi, atit de dureros, niste indivizi pentru care memoria incarcata de umilitate a victimelor totalitarismului inseamna nimic altceva decit un mare zero. Sub nume care indica, din punctul meu de vedere, grave afectiuni nu doar de constiinta, ci de-a dreptul mentale ale celor care le-au utilizat – precum Hitler, Eichmann, Stalin, Pol Pot etc – sau care duc in deriziune “constitutia libertatii” profesata de ginditori politici precum Friedrich von Hayek, lasii “epocii new media” au profanat, la propriu, prin astfel de gesturi, un act civico-politic al carui scop nu e altul decit acela de a nu ne permite sa uitam ce a insemnat totalitarismul. Dar nu vreau sa cred ca aceasta e raspunsul la intrebarea cu care am incheiat comentariul anterior.

Comentarii, Publicistica

In realitatea mea subiectiva (adica aceea construita social, in functie de cartile pe care le citesc, de educatia umanista pe care o am si de cei cu care ma insotesc), comunismul inseamna, spus pe sleau, o metanaratiune a raului politic din secolul al XX-lea. Citind despre comunism, analizindu-l nu doar prin grila studiului totalitarismului si urmarindu-i resturile de care, fara sa vreau, ma izbesc in fiecare zi (pe strada, in politica, in administratie, in presa, in mediul academic etc), nu-l pot dezlipi, fenomenal, de un loc aflat la intersectia dintre memoria publica si cea personala. Reportajul publicat la adresa http://www.opiniastudenteasca.ro/beta/index.php?option=com_content&task=view&id=10825 e o explicatie in acest sens.

E un articol de care sunt mindru de doua ori. In primul rind, spune povestea pe deplin asumata – cu un soi de impacare perfect incomprehensibila pentru mine – si direct traita de persoana pe care, de mic ascultind-o, am asezat-o in galeria centrala a sufletului meu – bunica mea, Maria Asembrener Sandru. In al doilea, e scris de sora mea, studenta in anul I la Jurnalism (UAIC), fapt care-mi demonstreaza ca memoria personala e asigurata.

Salveaza insa milioanele de povesti/memorii personale si memoria publica, astfel incit sa ne impiedice a uita raul definitoriu al totalitarismului, fie acesta de extrema dreapta ori de extrema stinga?

Comentarii, Publicistica