Archive

Archive for octombrie, 2010

Filosofia, fierberea verzei și spiritul civic

octombrie 25th, 2010

 

Text dedicat educatorilor aflați în greva foamei

 Trei educatori din România mileniului al treilea, cetățeni ai Uniunii Europene, au intrat în greva foamei pentru a protesta față de dezastrul financiar  care există în sistemul de învățământ din acestă margine a imperiului. De mai bine de două luni, învățătoarea Cristina Anghel a luat această decizie radicală, fiind urmată, acum câteva zile, de profesorul Liliana Ionițe și, ulterior, de profesorul Dorina Lupșe. Nu aș fi pus acest comentariu în relație cu filosofia și cu procesul de fierbere a verzei dacă nu aș fi cunoscut-o pe doamna profesor Ionițe, cea care predă la Colegiul ”Mihai Băcescu” din Fălticeni și care, acum 16 ani, m-a pregătit pentru examenul de admitere la Facultatea de Filosofie a Universității ”Cuza”.

 Am parcurs atunci, sub bagheta doamnei profesor, lecții despre dreptate, despre adevăr, despre bine și despre fericire. Și o foarte importantă lecție despre libertate și despre nesupunerea civică. De aceea pot înțelege acum de ce doamna profesor, dar și învățătoarea cu care s-a solidarizat, ca și cealaltă doamnă profesor care le-a urmat pe acest drum al protestului radical manifestă un spirit civic pe care nu știu, sincer, câți tinichigii ori ospătari îl au. Acești educatori din școala românească, aceea despre care actualul președinte îi mărturisea, culmea, filosofului Gabriel Liiceanu că e una ce ”produce tâmpiți” ne arată tuturor că respectarea principiilor ține, cumva, și de asumarea unei filosofii de viață care servește unor lucruri mult mai importante decât este cel al fierberii unei verze. În fond, aici se află, cred, răspunsul la întrebarea idioată ”la ce bună filosofia, dacă nu te ajută nici măcar să fierbi o varză?”. În manifestarea spiritului civic, chiar dacă într-o formă extremă a protestului, atunci când situația o impune.

 Poate că, lucrător în mediul privat fiind de când mă știu, ar trebui să perorez, așa cum o fac politrucii populiști ori servanții lor din spațiul public, ca și adepții epistemei de ”dreapta” ce iau leafă de la stat, despre virtuțile ”absolute” ale pieței libere, despre meritocrație, despre competiție și alte marote fără suport real, așa cum este și cea care trimite la statul minimal. Dar, întrucât am cunoștință cel puțin despre profesionalismul și caracterul uman al doamnei profesor Ionițe,putând totodată să văd cine sunt cei care ne vorbesc, din funcții politice, despre ”dreptate” și ”adevăr”, nu voi face așa ceva. Spun doar că mă înclin în fața celor trei cadre didactice și că sper ca acțiunea lor de protest să nu aibă consecințe ireversibile asupra sănătății lor.

Comentarii

Discursul epistemic al „dreptei” angajate la stat

octombrie 18th, 2010

Constatarea pe care doresc s-o expun pe parcursul acestui comentariu se originează într-o discuţie pe care am avut-o, într-un context relaxat, cu un amic, tânăr universitar la stat. Bine şcolit şi redutabil la nivelul argumentării discursive, acesta mi-a spus, la un moment dat, că îşi pune deseori problema coerenţei dintre identitatea sa ideologică – aceea de om de dreapta – şi statutul său de angajat într-o instituţie a statului. Cu atât mai importantă i se părea, amicului meu, o astfel de chestionare, cu cât vocaţia oricărui universitar autentic este aceea de a educa, de a modela.

 

Fără a pune, vreo clipă, la îndoială buna credinţă a amicului meu, aş constata că, de douăzeci de ani încoace spaţiul public – în care includ, evident, spaţiul academic – a fost modelat de un tip de discurs epistemic care, identificâd mecanic (dar perfect inteligibil, după depăşirea dictaturii) ”stânga” cu regimul totalitar comunist, a replicat, inclusiv prin intermediul sistemului educaţional (cel mai elaborat instrument propagandistic, în orice societate), numai o latură a epistemei occidentale la care am avut acces după 1990, şi anume aceea de ”dreapta”.

 

Ca să mă refer mai cu seamă la ceea ce ştiu bine, fostele facultăţi / specializări din universităţile româneşti care, înainte, erau incluse în zona ”învăţământului ideologic” au virat, brusc, spre un învăţământ socio-istorico-politic ce a instituit acest tip de discurs epistemic. Profesorii de socialism ştiinţific au devenit corifei ai liberalismului, istoricii care modelaseră în trecut naţional-comunismul s-au transformat în gânditori ”conservatori”, sociologii preocupaţi, altădată, de soarta filatoarelor din întreprinderile societăţii multilateral dezvoltate s-au reprofilat în analişti ai pieţei libere şi dependinţelor sociale ale acesteia. Acestora li s-au adăugat edituri – care fie readuceau în atenţie, de multe ori necritic, voci ale interbelicului antidemocratic (pe filieră fascistă), fie promovau traduceri ale acelei laturi din epistema occidentală care se situa la ”dreapta” – şi tot felul de fundaţii, devenite elemente ale promovării valorilor societăţii civile în formare. O societate civilă care, să ne-nţelegem, era musai să fie tot de ”dreapta”. Revin, poate că există o urmă a firescului în toate acestea, după aproape 50 de ani de dictatură a unui regim despre care cred, la rându-mi, că a fost unul ilegitim şi criminal.

 

Între timp însă, fără a diminua cu nimic valoarea şi importanţa gândirii de dreapta, în spaţiul intelectual occidental se purta o autentică dezbatere care implica, aşa cum e normal, şi gândirea de stânga, cu ecouri inclusiv la nivel guvernamental, dacă ar fi să mă refer numai la scrierile unor Anthony Giddens ori G.A. Cohen (căci, trebuie menţionat, gândirea de stânga nu s-a limitat niciodată la Marx şi nici măcar la post-marxism, la fel cum gândirea de dreapta nu s-a limitat la Milton Friedman, Robert Nozick ori Russell Kirk). În spaţiul românesc, însă, nici vorbă de aşa ceva – Giddens a fost tradus abia în 2000 sau 2001, de exemplu, iar Cohen e total necunoscut. Dimpotrivă, spaţiul public era monopolizat, iar tot ce ar fi putut veni dinspre stânga fie era trecut sub tăcere, fie automat demonizat (şi fac aici precizarea că nu discut despre spaţiul partidist-politic, unde nu există, deocamdată, nici ”dreapta” şi nici ”stânga”, ci despre cel intelectual şi academic).

 

Interesant este însă faptul – spre a reveni la ideea expusă de amicul meu – că, în mediul universitar, toate ideile dreptei erau nu doar predate, ci şi asumate afectiv de la catedră – aşa cum am avut ocazia să constat, mai întâi ca student, iar apoi ca profesor de teorie politică, de oameni care nu întreprinseseră nimic, niciodată, în mediul privat. Desigur, această situaţie nu punea la îndoială, şi nu pune nici astăzi, nici măcar o clipă, calitatea lor profesională, acolo unde aceasta există.

Mi se pare însă interesant, dar şi dificil din punct de vedere identitar, să te afli în postura celui care educă studenţii în perspectiva valorilor politice ori economice ale dreptei – multe dintre ele perfect respectabile, aşa cum există, cred, valori respectabile şi în zona stângii – şi să fii angajat al acelui stat contra căruia astfel de valori adeseori se situează.

Comentarii, Publicistica

Ce idee avem despre Universitate?

octombrie 11th, 2010

Plec, în acest prim comentariu pentru „Iaşul Universitar”, de la două chestiuni pe care le-am înâlnit recent, ambele având legătură cu ideea de Universitate. Una ţine de ceea ce am avut ocazia să constat, în luna august a acestui an, la Universitatea din Konstanz, unde am urmat un stagiu postdoctoral de documentare. Cea de a doua a fost expusă în cadrul unei discuţii televizate de către un universitar ieşean.

În primul caz, am putut observa cum o instituţie născută la finele anilor ’60, ajunsă între timp între primele universităţi germane de prestigiu, graţie excelenţei academice, pune preţ, înainte de toate, pe resursa umană. Impresionanta bibliotecă, pentru a da numai un exemplu, este astfel concepută încât să vină direct în sprijinul celor interesaţi de studiu, fie aceştia studenţi ori profesori. În general, tot ceea ce se întâmplă acolo – lucru pe care l-am întâlnit, de altfel, şi acum mai bine de 10 ani la o altă universitate europeană, cea din Utrecht – este în directă conexiune cu ideea că oamenii sunt cei care fac Universitatea. Aspecte precum tradiţia, morga academică, „distanţa” impusă de catedră, discursul profesoral rostit din vârful buzelor, dar care, de multe ori, nu acoperă platitudinea celor expuse, toate acestea şi multe altele care se găsesc cu asupra de măsură în cele mai multe dintre instituţiile de învăţământ superior din România nu reprezintă, în spaţiul european, condiţii necesare şi cu atât mai puţin suficiente pentru existenţa instituţională a ideii de Universitate.

Ajung astfel la cea de a doua chestiune, din discuţia televizată desfăşurată la Iaşi, în care un universitar de-al locului a susţinut, plasându-se, după părerea mea, într-o eronată dihotomie profesor-student, că o universitate este reprezentată exclusiv de profesori. Adăugând că studenţii „vin şi pleacă”, lucru care e-adevărat, din punct de vedere fizic, de cele mai multe ori. Aş menţiona doar că, acolo unde studenţii devin cu adevărat parte a comunităţii academice, dincolo de formalismele care eludează fondul, ei vor rămâne mereu, spiritual, membri ai acesteia. Mai mult, aş adăuga şi faptul că ideea de Universitate nu se poate fundamenta astăzi – dacă acest lucru a fost posibil vreodată – pe o indisolubilă contradicţie între cadrele didactice şi studenţi.

Dimpotrivă, cred că profesorii sunt nimic în absenţa studenţilor, după cum şi viceversa e valabilă. Din această chimie care include nu doar predarea sacadată a cursurilor, ci şi stimularea cercetării, tutoriatul, relaţionarea intelectuală situată dincolo de catedră rezultă premisele de bază ale ideii de Universitate. O înţelegere a acestei idei care exclude una dintre părţi ne relevă, cred eu, imaginea unei jumătăţi care nu va fi niciodată un întreg.

Comentarii, Publicistica

Fisa cursului de POLITICI COMPARATE

octombrie 1st, 2010

FIȘA CURSULUI DE POLITICI COMPARATE

 

Specializarea Ştiinţe Politice, anul al III-lea

 

 

Conf.univ.dr. Daniel ŞANDRU

 

 

 

I.              COMPARATIVISMUL ȘI DIRECȚIILE DE CERCETARE DIN ȘTIINȚA POLITICĂ

(6 h)

 

1.    Coordonatele anglo-americane ale științei politice

2.    Behaviorismul și analiza actorilor politici

3.    Sistemismul și viziunea macro asupra politicii

4.    Instituționalismul și neo-instituționalismul în știința politică

5.    Importanța abordărilor comparative în știința politică

 

 

II.            INDICATORII POLITICILOR COMPARATE

(4 h)

 

1.    Guvernele

2.    State și comunități

3.    Partide și sisteme de partide

4.    Sisteme electorale și moduri de scrutin

5.    Dezvoltarea economică și cultura politică

 

 

III.           SISTEME ȘI REGIMURI POLITICE

(4 h)

 

1.    Conceptul de sistem politic

2.    Compararea sistemelor politice și a formelor de guvernare

 

 

IV.          SISTEMELE POLITICE DEMOCRATICE

(4 h)

 

1.    Analiza sistemică a democrației

2.    Modele empirice ale democrației

 

 

V.            SISTEMELE POLITICE AUTORITARE

(4 h)

 

1.    Autoritarism și totalitarism

2.    Sisteme politico-religioase

3.    Sisteme politico-militare

 

 

VI.          SISTEMELE POLITICE ÎN TRANZIȚIE

(6 h)

 

1.    Tranziție și democratizare

2.    Valurile de revers ale democratizării

3.    Etapele procesului de democratizare

4.    Caracteristici ale consolidării democratice

5.    Studiu de caz: Sistemul politic românesc, între democratizare și consolidare democratică

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

A) LUCRĂRI FUNDAMENTALE DE TEORIE POLITICĂ:

 

1.    Domenico FISICHELLA, Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii, Editura Polirom, Iaşi, 2007.

2.    Robert E. GOODIN şi Hans-Dieter KLINGEMANN (editori), Manual de ştiinţă politică, Editura Polirom, Iaşi, 2005.

3.    Adrian-Paul ILIESCU, Introducere în politologie, Editura All, Bucureşti, 2002.

4.    Virgil MĂGUREANU, Sociologie politică, Editura RAO, Bucureşti, 2006.

 

 

B) STUDII TEMATICE:

 

1.    Felipe AGUERO, „Drumul către supremaţie civilă în Africa de Sud”, în Larry Diamond, Yun-han Chu, Marc F. Plattner, Hung-mao Tien, Cum se consolidează democraţia, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

2.    Gabriel ALMOND et al., Politica comparată astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2009.

3.    Anthony ARBLASTER, Democraţia, Editura Du Style, Bucureşti, 1998.

4.    Jean BLONDEL, Guvernarea comparat, Editura Institutul European, Iași, 2009.

5.    Robert DAHL, Dilemmas of Pluralist Democracy, New Haven, Yale University Press, 1982.

6.    Robert DAHL, Poliarhiile. Participare şi opoziţie, Editura Institutul European, Iaşi, 2000.

7.    Dan-Ioan DASCĂLU, Personalitatea totalitară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002.

8.    Mark O. DICKERSON, Thomas FLANAGAN, An Introduction to Government and Politics. A Conceptual Approach, Methuen Publications, 1986.

9.    Mattei DOGAN, Comparații și explicații în știința politică și în sociologie, Editura Institutul European, 2010.

10.  Carl FRIEDRICH, Totalitarianism, Harvard University Press, Cambridge Mass., 1954.

11.  R.F. HASSING, A.M. HASSING, Problemele republicanismului democratic, Editura Apostrof, Cluj, 1994.

12.  Samuel HUNTINGTON, The Third Wave. Democratization in the Late Twentieth Century, Norman, University of Oklahoma Press, 1991.

13.  Samuel HUNTINGTON, Ordinea societăţilor în schimbare, Editura Polirom, Iaşi, 1999.

14.  Cristian IONESCU, Sisteme constituţionale contemporane, Editura Şansa, Bucureşti, 1994.

15.  Cristian IONESCU, Institutţii politice şi drept constituţional, Editura Juridică, Bucureşti, 2004.

16.  Arend LIJPHART, Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de ţări, Editura Polirom, Iaşi, 2000.

17.  Arend LIJPHART, Democraţia în societăţile plurale, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

18.  Abraham F. LOWENTHAL, „America Latină şi lupta contra unui curent de adâncime”, în Larry Diamond, Yun-han Chu, Marc F. Plattner, Hung-mao Tien, Cum se consolidează democraţia, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

19.  Guillermo O’DONELL, „Iluzii despre consolidarea democraţiei”, în Revista Română de Ştiinţe Politice, vol. 2, nr. 1, aprilie 2002.

20.  Cristian PÂRVULESCU, Politici şi instituţii politice, Editura Trei, Bucureşti, 2002.

21.  Adam PRZEWORSKY et al., „Ce anume determină trăinicia democraţiilor”, în Revista Română de Ştiinţe Politice, vol. 2, nr. 1, aprilie 2002.

22.  Alexandru RADU, Sisteme politice contemporane. Mică enciclopedie, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004.

23.  Michael ROSKIN, Countries and Concepts. An Introduction to Comparative Politics, Prentice Hall, 1997.

24.  Giovanni Sartori, Teoria democraţiei reinterpretată, Editura Polirom, Iaşi, 1999.

25.  Giovanni Sartori, Ingegneria constituzionale comparata. Strutture, incentivi ed esiti, Societa Editrice il Mulino, 2000.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daniel Şandru este Conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, instituţie în cadrul căreia deţine şi funcţia de Director al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi PR. A efectuat stagii de specializare şi documentare în Ştiinţe Politice şi Teorie Politică la Universiteit Utrecht, Olanda (1999) şi, respectiv, Universität Konstanz, Germania (2010) fiind membru al International Sociological Association (Research Committee on Political Sociology) şi al International Political Science Association. Din anul 2010 este bursier post-doctoral al Academiei Române, în cadrul Proiectului „Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări, dezbateri, perspective”. A publicat cărţile Reinventarea ideologiei. O abordare teoretico-politică (Editura Institutul European, Iaşi, 2009) şi Concepte şi modele în ştiinţa politică (coautor, Editura Cantes, Iaşi, 2001), precum şi mai multe studii şi articole pe teme de teorie şi filosofie politică în volume colective şi reviste de specialitate. La Editura Institutul European din Iaşi se află în pregătire volumul de publicistică Sub semnul paradoxului cotidian.

Academic, Cursuri