Archive

Archive for ianuarie, 2010

Intelectualii şi complexul ideologiei

ianuarie 28th, 2010

Să nu ne pripim – nu e nicio contradicţie comportamentală ori atitudinală la nivelul ieşirilor de dată recentă ale respectabililor intelectuali care s-au înregimentat în partidul prezidenţial ori care gravitează publicistic în jurul acestuia. Am în vedere, desigur, chestiuni de genul celor abordate – cu deplină onestitate, cred – de un Cristian Preda, în ceea ce priveşte nu atât problema resurselor umane din partidele româneşti, cât aceea a clarificării ideologice.

 

Cu foarte mici excepţii, atât în spaţiul comunităţii politologice din România, cât şi în cel aferent discursului politic, ideologia apare ca un concept care pare să nu poată însemna “ceva mai mult decât idee rea”, cum ar spune filosoful american Richard Rorty. E un termen încărcat, practic, cu un profund sens negativ. Cum a spus Napoleon acum mai bine de două sute de ani, ideologia e un soi de “nebuloasă metafizică”, având rolul de a suci minţile oamenilor. Sau cum a spus, în posteritatea împăratului, Karl Marx, ideologia funcţionează precum o “camera obscura”, în sensul că prezintă de-o manieră distorsionată realitatea.

 

Dacă ai în vedere orientările “ideologice” asumate de partidele româneşti, tinzi, într-adevăr, să-i dai dreptate ultimului, pentru că prezentarea PSD drept “social-democrat”, a PD-L drept “popular”/”neoconservator” şi a PNL drept “liberal” este, în mod clar, o distorsionare a realităţii că cele trei organizaţii n-au nicio ideologie care să le diferenţieze. Din această perspectivă, aşa cum spuneam la începutul acestui comentariu, demersul europarlamentarului Preda e de salutat. Tot de aici apare şi lipsa contradicţiei – şi atunci când aduc în dezbatere publică astfel de teme, şi atunci când condamnă ideologia, intelectualii vocali din spaţiul românesc se înscriu în limitele unui complex.

 

E ceea ce cred că poate fi numit “complexul ideologiei” – deplângerea “mizeriei ideologiei” nu contravine sublinierii intelectuale a necesităţii de “clarificare ideologică”, întrucât în ambele situaţii se operează cu acelaşi înţeles moştenit de la Napoleon dar, mai cu seamă, de la Marx. Singurul lucru curios este să vezi autentici intelectuali de dreapta care, aflaţi fiind în căutarea unui inexistent partid cu o astfel de orientare, cad în capcana semantică întinsă de marxism. Şi asta pentru că, atunci când susţii că ideologia deţinătoare a adevărului absolut este cea pe care ai îmbrăţişat-o ajungi să distorsionezi realitatea în aşa fel încât cele scrise de Marx şi de exegeţii săi devin parte a prezentului.

 

Ca atare, înainte de a-şi fixa exerciţiile critice în planul politicii, intelectualii ar trebui, poate, să operaţionalizeze foarte riguros conceptele cu care operează. Ştiu: e enervant, dar e sănătos, chiar dacă asta te duce în braţele disonanţei cognitive, prilej cu care poţi reveni la un adevăr relativ şi de bun simţ: de fiecare dată când s-au închinat unor falşi idoli, intelectualii au lăsat urme dureroase în istorie.

Comentarii, Publicistica

Otevizarea socială şi atitudinea “pragmatică”

ianuarie 14th, 2010

Poate că, într-un viitor tratat de sociologie aplicat pe spaţiul românesc, se va putea analiza, ca formă de socializare politică de masă la începutul mileniului al treilea, ceea ce numesc, în titlul comentariului de faţă, “otevizarea socială”. Fac, dintru început, precizarea că un astfel de tratat nu li s-ar adresa, evident, raptorilor de presă şi milităroşilor din partidul prezidenţial, pentru simplul motiv că aceştia îşi fundamentează existenţa discursivă pe certitudini.

 

Astfel, pentru primii, faptul că lucrurile cu adevărat importante se petrec, de la o vreme încoace, la OTV, demonstrează că “mogulul” Dan Diaconescu deţine “reţeta de succes” în presa video românească. Că a demonstrat, sau chiar confirmat, în pofida tuturor criticilor. Pentru cei din a doua categorie, a utiliza OTV drept tribună a “cuvântului liber” într-o Românie în care propriul partid se află la guvernare e dovada unui “pragmatism politic” care, pentru orice om implicat emoţional în viaţa unei organizaţii, poate părea sinonim cu deşteptăciunea.

 

Cei care se înscriu în aceste două tipare umane au, desigur, dreptul lor de a crede ce vor. După cum au dreptul de a nu calcula efectele pe termen mediu ale otevizării sociale, proces de socializare axat, la modul fundamental, pe isterie. Mă întreb însă ce s-a întâmplat, de asemenea de la o vreme încoace, cu spiritele luminate ale acestei naţiuni şi cu vocile lor critice. Să se fi ordonat, acestea, frumos, pe canapea, pentru a sorbi cuvintele scoase “pe sticlă”, în faţa jurnalistului Dan Diaconescu, de “conducători”? Să fi încetat “dialogul social” cu privire la necesitatea civilizării societăţii româneşti, inclusiv prin raportare la presă? Să fi renunţat câinii de pază ai eticii demersului jurnalistic la prostia cu “obiectivitatea” (repet, imposibilă din simplul motiv că e inexistentă, fiind doar o marotă fără conţinut a celor ce-şi imaginează că jurnalismul ar putea fi un soi de fizică – dar ca să ştii asta trebuie să citeşti şi altceva decât ziare!), dacă ăsta-i tonul de la partidul-călăuzitor?

 

Deja astfel de întrebări rămân fără răspuns, pentru că ne aflăm în plin proces de otevizare socială, un proces în care, atunci când, în loc de Elodia, poporului îi e “livrată” Elena Udrea (să mulţumim că nu e Bahmu’, nu-i aşa?), “analiştii” fără şcoală scriu şi vorbesc despre “sexul îngerilor”. De fapt, asta înseamnă să fii “pragmatic” în România-OTV: când evidenţa frizează nesimţirea, e mai bine să taci ori să te faci că lucrezi.

Comentarii, Publicistica

Guvernul fără lună de miere

ianuarie 7th, 2010

Una dintre marotele care au traversat, odată cu noi, tranziţia românească, este aceea că fiecare cabinet nou instalat beneficiază de “o lună de miere” care durează, dincolo de cuvinte, cam jumătate de an. Pare că, după prezidenţialele din anul trecut, nu mai avem nici tranziţia de altădată, căci de democraţie consolidată, orice am vrea să credem, nici nu poate fi vorba.

 

Avem primul preşedinte reales consecutiv (dacă exceptăm “mandatul scurt” al “emanatului” Ion Iliescu, de la începutul anilor ’90), avem un partid care deţine frâiele guvernamentale pe considerentul că are cele mai multe mandate şi, în virtutea acestui fapt, poate atrage oportuniştii-independenţi şi, în mod legitim, reprezentanţii minorităţilor, avem un premier care a căzut, cu tot cu miniştrii săi – pentru prima dată – la o moţiune de cenzură şi care, iată, a fost reînvestit.

 

Cine poate spune dacă tranziţia românească a evoluat ori a involuat în raport cu idealul democratic? (Desigur, oricine poate spune, încă, orice, şi poate tocmai de-aia bugetele “ascultătorilor” nu vor fi degeaba majorate). Ce s-ar putea spune cu un minimum de certitudine este faptul că acest nou executiv condus de Emil Boc este, de asemenea, primul cabinet care nu beneficiază de “luna de miere”, ci este luat “de odihnit”. Motivele care pot fi vizualizate la prima mână constau în “repetiţia” unor figuri în fruntea ministerelor restrânse ca număr, dar şi în criza economică ale cărei efecte abia acum stau să izbucnească în plan social. Îi mai stă, deci, cuiva capul la a fi tolerant cu guvernanţii? Cred că până şi susţinătorii radicali ai aripii “de dreapta” a fostului FSN au aşteptarea ca idolii lor, ipostaziaţi în numele de rezonanţă ale cutiei de sunete numite PD-L, să producă soluţii. Măcar aşa, de-un orgoliu mic, dar care să scadă stima de sine a susţinătorilor radicali aparţinând “coaliţiei anti”.

 

Problema este că ce se-ntâmplă cu România pe parcursul acestui nou an nu este o chestiune de orgoliu de partid, şi nici măcar de orgoliu electoral. E, mai curând, una de orgoliu profesional, adică acel tip de orgoliu care nu se confundă, în niciun caz, cu suficienţa de sine sau, simplu spus, cu îngâmfarea fără temei. Şi poate că, tocmai întrucât se află în fruntea unui guvern fără “lună de miere”, Emil Boc ar putea pune pe primul plan atitudinea de manager profesionist. Dacă o are, desigur.

Comentarii, Publicistica