Archive

Archive for septembrie, 2009

Tablou cu dictator la apus

septembrie 15th, 2009

Am avut ocazia de a vedea, pe viu, apusul unui dictator în spaţiul academic. E, cred, o experienţă care merită trăită, fie numai şi pentru a putea diseca, plecând de la comportament, mentalitatea dictatorială. Multă vreme, mi-am explicat teoretic acest tip de mentalitate prin prisma ideii hegeliene potrivit căreia puterea stăpânului este “extrasă” din voinţa de supunere necondiţionată a sclavului, ceea ce echivalează cu recunoaşterea dominatorului. Văzând însă dictatorul la apus, cred acum că această iluzorie putere se fundamentează, pur şi simplu, pe demenţă.

 

 

Căci e demenţă să mai crezi că domini voinţa celor supuşi atunci când aceştia, cu excepţia familiei şi a unor moşnegi neconstituţionali, lipsiţi de alternativă, te-au părăsit cu toţii. E demenţă să-ţi imaginezi că subordonarea bazată pe bun-simţ, un bun-simţ mereu abuzat de către dictator, va anula, în cei care l-au ascultat o vreme, spiritul libertăţii. Şi e cu siguranţă demenţă să speri, atunci când soarele dictatorial e interstiţial, că te vor salva mercenarii, adică cei despre care, de la Machiavelli încoace, se ştie că te apără pe timp de pace, dar niciodată când eşti la capătul puterii.

 

 

Toate aceste semne ale demenţei le-am văzut pe parcursul a două-trei ore, ele fiind însoţite de comportamentul pe care îndrăznesc să-l asociez decăderii totale din starea de fiinţă. Rictusul împietrit al gurii şi urletul pentru aplicarea forţei. Apelul milos la noi negocieri, chiar în condiţiile în care nu mai este nimic de oferit. Atacul la persoană, în limitele unui vocabular sărac, în care, ritualic, revin termeni precum “huligani”, “golani”, “derbedei”. Tăcerea somnolentă şi refuzul de a te plasa în realitatea bazată pe lege şi bună-cuviinţă. Şi, apoi, FUGA.

 

 

Este, aici, o mentalitate comună celor care nu pot să priceapă că, întotdeauna, dar absolut întotdeauna, deţinerea puterii e o chestiune temporară şi că abuzul de putere îşi găseşte finalul în dorinţa de libertate. Tocmai de aceea, un dictator la apus se transformă într-o non-fiinţă.

Comentariu publicat in editia de marti, 26 august 2009, a cotidianului „Buna Ziua Iasi”

Comentarii, Publicistica