Intelectualii şi complexul ideologiei
Să nu ne pripim – nu e nicio contradicţie comportamentală ori atitudinală la nivelul ieşirilor de dată recentă ale respectabililor intelectuali care s-au înregimentat în partidul prezidenţial ori care gravitează publicistic în jurul acestuia. Am în vedere, desigur, chestiuni de genul celor abordate – cu deplină onestitate, cred – de un Cristian Preda, în ceea ce priveşte nu atât problema resurselor umane din partidele româneşti, cât aceea a clarificării ideologice.
Cu foarte mici excepţii, atât în spaţiul comunităţii politologice din România, cât şi în cel aferent discursului politic, ideologia apare ca un concept care pare să nu poată însemna “ceva mai mult decât idee rea”, cum ar spune filosoful american Richard Rorty. E un termen încărcat, practic, cu un profund sens negativ. Cum a spus Napoleon acum mai bine de două sute de ani, ideologia e un soi de “nebuloasă metafizică”, având rolul de a suci minţile oamenilor. Sau cum a spus, în posteritatea împăratului, Karl Marx, ideologia funcţionează precum o “camera obscura”, în sensul că prezintă de-o manieră distorsionată realitatea.
Dacă ai în vedere orientările “ideologice” asumate de partidele româneşti, tinzi, într-adevăr, să-i dai dreptate ultimului, pentru că prezentarea PSD drept “social-democrat”, a PD-L drept “popular”/”neoconservator” şi a PNL drept “liberal” este, în mod clar, o distorsionare a realităţii că cele trei organizaţii n-au nicio ideologie care să le diferenţieze. Din această perspectivă, aşa cum spuneam la începutul acestui comentariu, demersul europarlamentarului Preda e de salutat. Tot de aici apare şi lipsa contradicţiei – şi atunci când aduc în dezbatere publică astfel de teme, şi atunci când condamnă ideologia, intelectualii vocali din spaţiul românesc se înscriu în limitele unui complex.
E ceea ce cred că poate fi numit “complexul ideologiei” – deplângerea “mizeriei ideologiei” nu contravine sublinierii intelectuale a necesităţii de “clarificare ideologică”, întrucât în ambele situaţii se operează cu acelaşi înţeles moştenit de la Napoleon dar, mai cu seamă, de la Marx. Singurul lucru curios este să vezi autentici intelectuali de dreapta care, aflaţi fiind în căutarea unui inexistent partid cu o astfel de orientare, cad în capcana semantică întinsă de marxism. Şi asta pentru că, atunci când susţii că ideologia deţinătoare a adevărului absolut este cea pe care ai îmbrăţişat-o ajungi să distorsionezi realitatea în aşa fel încât cele scrise de Marx şi de exegeţii săi devin parte a prezentului.
Ca atare, înainte de a-şi fixa exerciţiile critice în planul politicii, intelectualii ar trebui, poate, să operaţionalizeze foarte riguros conceptele cu care operează. Ştiu: e enervant, dar e sănătos, chiar dacă asta te duce în braţele disonanţei cognitive, prilej cu care poţi reveni la un adevăr relativ şi de bun simţ: de fiecare dată când s-au închinat unor falşi idoli, intelectualii au lăsat urme dureroase în istorie.